Nouă măsuri de echilibrare a bugetului pe care guvernul nu pare să le dorească

De când am promis că scriu o listă în doar 8 puncte, au părut declaraţii cum că guvernul de fapt s-a gândit şi el la două-trei din măsurile de mai jos. Dar declaraţiile sunt contradictorii şi, oricum, am măsurat cu altă ocazie diferenţa dinte vorbe şi fapte din ultimele luni în politica românească. Aşa că am decis să las lista intactă, ba chiar să o lungesc.

Trebuie spus şi că (aproape) nimic din această listă nu e original. Poate doar punctul 9 să fie rodul minţii mele creative, sau poate am uitat de unde îl ştiu. Sunt soluţii existente şi discutate pe piaţa ideilor. Nu pot calcula câtă economie ar aduce aplicarea lor, dar simpla luare în discuţie poate avea darul să ne scoată din simplitatea intelectuală cu care s-au pus problemele în ultima vreme.

Primele trei măsuri au unele asemănări cu ce face guvernul în sensul că duc la scăderea fondului de salarii. Doar că în loc de scădere de salarii avem concedieri iar în loc de aplicare uniformă avem aplicate ţintită. De ce concedieri? – în primul rând pentru că sunt necesare oricum. Guvernul a avut (şi pierdut) ocazia de a folosi criza pentru a lua măsuri de reformă a aparatului de stat. Măsuri care luate azi ar fi putut fi utile ani la rând.

În al doilea rând angajaţii la stat nu consumă doar salarii. Ca să supravieţuiască, cei mai mulţi muncesc. Muncind ei consumă calculatoare, consumabile, maşini, benzină, clădiri, apă, gaze, canal. Existenţa lor duce la posibilitatea de a da prime imediat ce societatea se uită în altă parte; dacă nu prime poate facilităţi, sau poate măcar cadouri de Paşte, de nunţi şi botezuri; iar dacă nu facilităţi măcar şpăgi. Tăind din numărul de bugetari oprim munca şi şpaga, adică abuzul de resurse.

Există, da, costuri sociale, dar vom discuta cum pot fi controlate. Deci să vedem măsurile

1.  Reducerea numărului de funcţionari cu rol administrativ (administraţie centrală/locală, armată, interne). Trebuie acompaniată de reducerea procedurilor (aprobări ştampile, etc) necesare pentru a face ceva în aparatul de stat.

2.  Comasarea şcolilor care au un număr mic de elevi. Trebuie acompaniată de cumpărarea de microbuze (de preferinţă cu fonduri europene).

3.  Comasarea spitalelor care au un număr mic de paturi şi/sau un procent mare de cheltuieli administrative. Trebuie acompaniată de cumpărarea de ambulanţe (cu aceeaşi preferinţă pentru fondurile europene).

Observaţi, vă rog, un frumos beneficiu colateral. Dacă eşti un primar corupt şi ai în satele comunei şcoli cu şapte-opt copii poţi să le faci în curte un WCuri de milioane. Dacă ai un microbuz poţi cel mult să cari cu el cartofi.

Nu toate serviciile oferite de stat pot fi desfiinţate/ comasate de pe azi pe mâine. Dar şi ramurile statului care rămân neatinse de concedieri trebuie să facă economii. Includ aici:

4.  Reducerea cheltuielilor militare incluzând cheltuielile de achiziţii curente şi îngheţarea achiziţiilor majore până când va reveni creşterea economică.

5.  Revizuirea sistemului de licitaţii, incluzând sistematizarea caietelor de licitaţii şi un accent mai mare pe medicamentele generice în licitaţiile pentru spitale.

6. Tăierea de costuri la companiile de stat (chiar profitabile!) pe bază de audit.

Nu discutăm în cele de mai sus de „economia la sânge” generică şi difuză ci de ţintirea unor oaze în care controlul a fost tradiţional ineficient şi limitat. Putem spera de aici economii procentuale mai mari.

În sfârşit, putem face eforturi să mărim încasările. Teoretic (doar teoretic?) putem construi un sistem integrat de descurajare a evaziunii, dar asta e complicat şi durează. Până atunci ne putem ocupa de

7.  Crearea de sisteme de video-monitorizare acolo unde este rentabil (vezi  exemplul vămii Giurgiu)

8.  Valorificarea activelor statului (inclusiv RAPPS, Armată, poate privatizări)

Una peste alta, probabil că toate aceste măsuri, puse cap la cap nu ar fi suficiente pentru nevoi de bani a statului. Trecem deci la partea în care scad salariile. Emil Boc a încercat să scadă salariile „nesimţite”; Victor Ponta ar vrea să scadă salariile „mari”. Cum să faci asta fără să dai în populism? Nu ar fi minunat să avem o măsură, un mod de a spune ce e prea mult fără să scădem în slogane proletare, aranjamente pe sub masă sau pierderea competenţelor. Ei bine avem această măsură, graţie însuşi guvernului Boc. Să intre deci măsura 9.

9.  Tăierea de salarii în funcţie de legea salarizării unitare şi nu liniar.

Adică de ce avem lege care să spună care salarii sunt prea mari? Ca să le îngheţăm, apoi să le micşorăm temporar, apoi să le urcăm, apoi să le îngheţăm, apoi să aşteptăm care salariile mai mici să le ajungă din urmă?? Nu mai bine le micşorăm acum şi le lăsăm aşa? Da, nu e în acord cu Codul Muncii şi ar putea fi nevoie ca unele instituţii să fie re-înfiinţate; dar asta înseamnă reformă.

Rămân două întrebări: dacă asemenea măsuri sunt suportabile social şi sustenabile economic. Răspunsurile sunt „da” şi „(cred că) da”. Nu mai am însă spaţiu, aşa că voi încheia într-un post viitor.

Andrei Tiut