You are currently browsing the category archive for the 'Se întamplă in România' category.

OSCE Logo

Misiunea restrânsă OSCE/ODIHR de observare a alegerilor prezidenţiale din România a publicat pe 13 noiembrie 2009 raportul interimar privind organizarea alegerilor de la 22 noiembrie. OSCE/ODIHR observă alegerile prezidenţiale din România în virtutea unei invitaţii adresate de Ministerul Afacerilor Externe al României şi evalueaza alegerile din punctul de vedere al  conformitatii cu obligaţiile ce decurg din angajamentele asumate de statul român. În cadrul misiunii activează  11 experţi internaţionali localizaţi în Bucureşti şi  14 observatori pe termen lung, trimişi în centre regionale. Membrii misiunii provin din 17 ţări participante ale OSCE.

Parlanentul Suediei (Riksdag)

Parlamentul Suediei (Riksdag)

Sunt deja doi ani de când ziceam:

Să presupunem, deci, că, de mâine, vom avea parlament unicameral ales prin vot uninominal. Experienţa alegerilor locale de până acum îmi permite să estimez că noul parlament ar putea fi altfel decât până acum (mai carismatic), dar nu mai competent şi, aproape sigur, la fel de coruptibil.

Privind înapoi aproape că ma mir cât de timidă este critica pe care o aduceam atunci acestui sistem. Astăzi dacă aş vorbi despre uninominal aş avea desigur cuvinte mult mai aspre.

Read the rest of this entry »

Am scris deja de 2 ori in ultimele doua saptamani despre:

- Proiectul Basescu si “noul sistem politic”

- si despre Tentatia antidemocratica a anului 2009  Read the rest of this entry »

Deşi condamnarea comunismului în urma raportului Tismăneanu a fost un act târziu (dar mai bine mai târziu decât niciodată) şi fără consecinţe, este extraordinar să vezi câte sensibilităţi, câte tipologii şi câte caractere a reuşit – şi reuşeşte încă – să deranjeze acea declaraţie oficială într-o ţară în care, cu excepţia cameleonică a lui Ion Cristoiu şi a unor nostalgici de la mormântului soţilor Ceauşescu, nimeni nu se revendică de la comunism şi nimeni nu îşi declară ferm şi sincer vreo convingere comunistă. E tragic, regretabil, chiar de neînţeles cum cineva şi-ar asuma o ideologie care a dus la moartea a peste 100 de milioane de persoane, la sarăcie cruntă, teroare, minciună şi debilitate morală. Cu toate acestea, credinţa în comunism nu este incompatibilă nici cu sinceritatea, nici cu eroarea. Din acest motiv, e cel puţin preferabil să ai de-a face cu oameni care au curajul să îşi declare în mod deschis convingerile sau afinităţile ideologice, decât cu oameni care îşi exprimă în mod mocnit, frust, anonim personalitatea duală.

Read the rest of this entry »

Astăzi am participat la lansarea cărţii Constituţia Europei a reputatului jurist J.H.H. Weiler la Institutul European. Întrebat de Marian Zuelean de la Institutul de Studii Populare cum ar trebui să se reprezinte un stat care a aderat de curând la Uniunea Europeană în cadrul instituţiilor europene.

Read the rest of this entry »

Există trei metode de a gestiona problema serviciilor publice compatibile cu o democraţie. Primul este să ne alegem pur şi simplu funcţionarii publici. O asemenea soluţie este încă şocantă pentru marea majoritate a electoratului românesc, dar nu inimaginabilă. În diverse state din SUA electoratul poate alege şerifi, procurori, ba chiar judecători. Nu mi-aş imagina în România alegeri pentru şeful Gărzii Financiare (suntem prea populişti); dar putem alege şeful autorităţii locale pentru protecţia consumatorului, sau al Inspecţiei Muncii.

Read the rest of this entry »

La ora la care scriu acest text pare destul e sigur ca votul uninominal va fi legiferat probabil in o formă sau alta. Nu sunt foarte sigur de entuziasmul trezit de acest sistem, şi aş fi preferat net să fie introdus la o singură cameră ca să avem ocazia să testăm rezultatele. Articolul de faţă examinează consecinţele combinaţiei potenţiale cu un sistem parlamentar unicameral. Ca şi „uninominalul”, „unicameralul” ar fi o idee agreată oricând de electorat; şi chiar au fost promovate în paralel la un moment dat.

După părerea susţinătorilor votul uninominal produce o mai mare legitimitate a parlamentarului, bazată pe relaţia mai stânsă între politicieni şi electorat. Iarăşi, după părerea susţinătorilor parlamentului unicameral, acesta duce la o mai mare eficienţă a activităţii legislative. Nu doresc să contest aici nici legitimitatea nici eficienţa sporită. Pe de altă parte, dată fiind actuala clasă politică, aceste două caracteristici pot face mai mult rău decât bine.

Read the rest of this entry »

În momentul de faţă există trei forţe care se confruntă în conflictul din Justiţie, fiecare cu o anume relaţie cu un centru de putere politic. CSM-ul este o instituţie a „vechiului regim” din, cel construit după înţelepciunea PSD. Ministrul Chiuariu este un liberal reprezentând un guvern liberal. În sfârşit procurorii DNA au fost numiţi de preşedinte la propunerea ministrului susţinut de PD, Monica Macovei.

Mulţi oameni pe care îi respect susţin o parte sau alta în acest conflict. În general ei cred că există o parte bună şi una rea, împărţind apele în reformişti şi antireformişti, adepţi ai independenţei justiţiei sau ai statului poliţienesc. Nu sunt sigur însă că o asemenea claritate în concluzii are o bază raţională. Nici una dintre cele trei grupări nu a confirmat că merită o asemenea investiţie de încredere.

Read the rest of this entry »

A fi conservator in Romania inseamna a avea o optiune politica greu intelesa. Pana la aparita unui partid Conservator in anul 2004, de fapt unul transformat dintr-un partid social-liberal, o astfel de denumire putea duce imediat cu gandul la istoriografia romaneasca, la momentul primului dualism politic, la Barbu Catargiu, Marghiloman, la asa zisii asupritorii ai taranimii, la sustinatorii marilor mosieri. Existenta unei astfel de situatii se datoreaza unei discontinuitati istorice, care a pus o amprenta dureroasa pe Partidul Conservator.

Read the rest of this entry »

Măsura creşterii pensiilor, iniţiată de guvernul Tăriceanu, a stârnit o serie de controverse, cea mai evidentă fiind cea potrivit căreia un Guvern care creşte pensiile pe „spatele” contribuabililor înstăriţi are un comportament cât se poate de neliberal şi cât se paote de social-democrat.

Această teorie merită analizată mai profund. Vom discuta contextul politic al măsurii şi nu beneficiile sau dezavantajele acesteia. Pensionarii sunt una din categoriile cele mai importante, numeric vorbind, de alegatori din România.

Read the rest of this entry »

Blog Stats

  • 27,298 hits