Liberalii Burke, Constant şi Tocqueville

Benjamin Constant

Edmund Burke

Alexis de Tocqueville

Complexitatea şi bogaţia unei opere este, cel mai adesea, o bună măsură a valorii şi perenităţii acesteia. În cazul operei lui Edmund Burke, a lui Benjamin Constant şi a lui Alexis de Tocqueville, această observaţie nu are nevoie de precizări suplimentare. Totuşi, atunci când sunt aduşi în discuţie aceşti trei mari gânditori politici, care au trăit şi scris în epoci diferite, persistă o profundă ambiguitate, ba chiar o confuzie,  cu privire la mesajul lor filozofic fundamental, o confuzie care a luat amploare în a doua jumătate a veacului XX. Aşadar, sunt aceşti filozofi politici reprezentaţi ai liberalismului sau ilustrează gândirea conservatoare şi conservatorismul?

Degringolada stangii europene (1989-2009): Un raspuns de la Bogdan C. Enache

Bogdan Enache a purtat un dialog cu profesorul Vladimir Tismăneanu pe tema situaţiei şi perspectivei stângii Europene. Întregul text îl găsiţi pe blogul domnul Tismăneanu.

Condamnarea comunismului şi personalitatea dublă

Deşi condamnarea comunismului în urma raportului Tismăneanu a fost un act târziu (dar mai bine mai târziu decât niciodată) şi fără consecinţe, este extraordinar să vezi câte sensibilităţi, câte tipologii şi câte caractere a reuşit – şi reuşeşte încă – să deranjeze acea declaraţie oficială într-o ţară în care, cu excepţia cameleonică a lui Ion Cristoiu şi a unor nostalgici de la mormântului soţilor Ceauşescu, nimeni nu se revendică de la comunism şi nimeni nu îşi declară ferm şi sincer vreo convingere comunistă. E tragic, regretabil, chiar de neînţeles cum cineva şi-ar asuma o ideologie care a dus la moartea a peste 100 de milioane de persoane, la sarăcie cruntă, teroare, minciună şi debilitate morală. Cu toate acestea, credinţa în comunism nu este incompatibilă nici cu sinceritatea, nici cu eroarea. Din acest motiv, e cel puţin preferabil să ai de-a face cu oameni care au curajul să îşi declare în mod deschis convingerile sau afinităţile ideologice, decât cu oameni care îşi exprimă în mod mocnit, frust, anonim personalitatea duală.

Neajunsurile semi-prezidenţialismului

Există două mari modele de regimuri democratice moderne, regimul parlamentar şi regimul prezidenţial. Semi-prezidenţialismul se doreşte un al treilea, undeva la jumătatea distanţei dintre cele două. Natura sa sui generis predispune ideea de regim semi-prezidenţial la controverse. Cu toate acestea, regimul semi-prezidenţial şi-a câştigat un loc obligatoriu în manualele de ştiinte politice.

Constituţia se confirmă la vot

Conflictul politic din prezent, prilej de pasiuni populare şi interminabile dezbateri, nu ar provoca probabil atâta nelinişte, stupoare şi înflăcărare dacă, atât observatorii pasivi cât şi cei angajaţi partizan, l-ar circumscrie – cum este absolut necesar, de altfel – strict cadrului constituţional în care se desfăşoară.

Avem aşadar un conflict între Preşedinte şi Parlament, un conflict subdeterminat şi acutizat de existenţa simultană a două tipuri de legitimităţi democratice : cea prezidenţială, obţinută prin sufragiu universal direct, şi cea parlamentară sau, mai corect spus, a parlamentarilor, obţinută la rândul ei tot prin vot universal, însă unul divizat între membrii legislativului şi exprimat în mod indirect, ca urmare a sistemului electoral RP pe listă.