Dezbaterea pe tema „uninominal-unicameral” se anunţă a fi ferventă şi ilogică

Parlamentul Suediei (Riksdag)

Sunt deja doi ani de când ziceam:

Să presupunem, deci, că, de mâine, vom avea parlament unicameral ales prin vot uninominal. Experienţa alegerilor locale de până acum îmi permite să estimez că noul parlament ar putea fi altfel decât până acum (mai carismatic), dar nu mai competent şi, aproape sigur, la fel de coruptibil.

Privind înapoi aproape că ma mir cât de timidă este critica pe care o aduceam atunci acestui sistem. Astăzi dacă aş vorbi despre uninominal aş avea desigur cuvinte mult mai aspre.

Struţo-cămila funcţiei publice (dacă nu avem încredere în funcţionarii publici ar trebui să privatizăm sau să îi alegem prin vot)

Există trei metode de a gestiona problema serviciilor publice compatibile cu o democraţie. Primul este să ne alegem pur şi simplu funcţionarii publici. O asemenea soluţie este încă şocantă pentru marea majoritate a electoratului românesc, dar nu inimaginabilă. În diverse state din SUA electoratul poate alege şerifi, procurori, ba chiar judecători. Nu mi-aş imagina în România alegeri pentru şeful Gărzii Financiare (suntem prea populişti); dar putem alege şeful autorităţii locale pentru protecţia consumatorului, sau al Inspecţiei Muncii.

#pman: The Revolution in Moldova on Twitter

Several reports yesterday and today wonder whether Twitter was or was not instrumental in mobilizing the crowds during the current Chişinău riots (see here several links). While most of them believe that Twitter was not effective in organizing the riots, there are few if any answers to the question: what does Twitter serve for.

Este Kosovo un precedent? – depinde cum punem întrebarea

Zilele acestea am avut ocazia sa ascult problema precedentului Kososovo discutată până la epuizare. Problema se pune de obicei astfel: credeţi că există un precedent? – Da. Sau: credeţi că există un precedent? – Nu. Sau, „…dar totuşi, ţinând cont că…, nu credeţi că…? Se remarcă slaba definire (operaţionalizare) a noţiunii de precedent; astfel încât se întâmplă uneori ca dintre doi-trei invitaţi fiecare să aibă, în felul său, dreptate. În textul de mai jos voi încerca să pun întrebarea despre Kosovo în mai multe feluri astfel încât să obţinem nişte rezultate viabile.

(Vot) uninominal şi (parlament) unicameral: o combinaţie proastă

La ora la care scriu acest text pare destul e sigur ca votul uninominal va fi legiferat probabil in o formă sau alta. Nu sunt foarte sigur de entuziasmul trezit de acest sistem, şi aş fi preferat net să fie introdus la o singură cameră ca să avem ocazia să testăm rezultatele. Articolul de faţă examinează consecinţele combinaţiei potenţiale cu un sistem parlamentar unicameral. Ca şi „uninominalul”, „unicameralul” ar fi o idee agreată oricând de electorat; şi chiar au fost promovate în paralel la un moment dat.

După părerea susţinătorilor votul uninominal produce o mai mare legitimitate a parlamentarului, bazată pe relaţia mai stânsă între politicieni şi electorat. Iarăşi, după părerea susţinătorilor parlamentului unicameral, acesta duce la o mai mare eficienţă a activităţii legislative. Nu doresc să contest aici nici legitimitatea nici eficienţa sporită. Pe de altă parte, dată fiind actuala clasă politică, aceste două caracteristici pot face mai mult rău decât bine.

Lupta din Justiţie: propunere a unei perspective de sistem

În momentul de faţă există trei forţe care se confruntă în conflictul din Justiţie, fiecare cu o anume relaţie cu un centru de putere politic. CSM-ul este o instituţie a „vechiului regim” din, cel construit după înţelepciunea PSD. Ministrul Chiuariu este un liberal reprezentând un guvern liberal. În sfârşit procurorii DNA au fost numiţi de preşedinte la propunerea ministrului susţinut de PD, Monica Macovei.

Mulţi oameni pe care îi respect susţin o parte sau alta în acest conflict. În general ei cred că există o parte bună şi una rea, împărţind apele în reformişti şi antireformişti, adepţi ai independenţei justiţiei sau ai statului poliţienesc. Nu sunt sigur însă că o asemenea claritate în concluzii are o bază raţională. Nici una dintre cele trei grupări nu a confirmat că merită o asemenea investiţie de încredere.

De ce să nu fim pasionaţi de o Europă puternică

Dezbaterea despre viitorul Europei mi s-a părut pentru multă vreme a fi un lucru oarecum neesenţial. Într-un mod destul de evident, oricât de rău ar fi fost în Europa, nu putea fi mai rău decât într-o Românie lăsată de capul ei. şi apoi, nu poţi modifica regulile unui club în care tu nu eşti parte.

Lucrurile acestea însă se schimă odată cu intrarea efectivă în Uniune, iar timpul scurs de la discutarea tratatului fost „constituţional” ar fi fost o ocazie foarte oportună de dezbatere. Dacă aşa ceva ar fi existat în societate (fie ea şi „civilă”), eu aş fi fost alături de cei care nu se entuziasmează de modul în care tratatul construieşte o Europă puternică la nivelul politicii globale.

În acest text voi discuta despre forţa UE în termeni de funcţionalitate, avantaje competitive şi, nicidecum în ultimul rând, resurse. La final voi construi o comparaţie între ceea ce eu consider că ar fi un exemplu de succes al politicii europene şi actuala stare de stagnare.

Fricile intelectualului român (2. să nu ne temem de Gigi Becali)

În textul care îl precede pe acesta am încercat să sugerez (fără a face o demonstraţie completă) că fricile care ar popula în momentul de faţă imaginarul intelectual românesc se referă la Nicolae Văcăroiu, ca reprezentant al trecutului comunist, Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor, ca reprezentanţi a două tipuri de naţionalism.

În acest text voi încerca să arăt că asemenea temeri sunt supraevaluate, în sensul că deşi parţial explicabile, ele nu mai justifică acţiunile care ni se cer în numele lor.

Fricile intelectualului român (ca ipoteză de lucru)

În cadrul unei dispute la TVR între susţinătorii şi oponenţii preşedintelui proaspăt demis l-am putut auzi pe dl Liiceanu făcând o afirmaţie extrem de surprinzătoare pentru un discurs raţional. Anume, susţinea domnia-sa, un ziar din Europa şi cu un alt ziar sunt împreună „ziarele din Europa”.

Nu încape îndoială că vorbitorul ştia că 1+1 dau întotdeauna 2, în timp ce în Europa sunt destul de multe ziare. Poate că era pur şi simplu nervos şi/sau obosit, astfel încât i-a scăpat o frază pe care s-a sfiit pe urmă să o mai retracteze.

Bătălia pentru reversarea trendului

Aparent şi teoretic lupta politica a momentului se leagă de invalidarea actualului preşedinte. Totuşi, şansele de a-l vedea pe domnul Băsescu demis sunt în mod notoriu minime. El rămâne un om foarte popular, capabil să scoată (aparent fără organizare) câteva mii de oameni în stradă, lucru pe care puţini alţii îl mai pot. În plus, actuala lege a referendumului îi este extrem de favorabilă.