Learning how to coup with democracy

Daniel Ortega and Dmitry Medvedev

How democracies perish is a very old question and the various answers given by political science are still disputed. How young and unconsolidated/aspirant democracies perish is an easier question, given the fact that some concrete lessons are offered generously these days, and their charm seems irresistible for would-be autocrats.

The very much praised phenomenon of democratic diffusion during the wave of democratization in Latin America since the 1970s seems to be undermined at the beginning of this century by another type of diffusion, of an authoritarian kind this time. The authoritarian diffusion manifests itself in various fields, but what is striking is the fact that the attacks against the media, the party system, the institutional checks and balances or the civil society are replicated from one country to the next, in a continuous process of imitating and learning from your neighbor the art of destroying democracy by just simply  asserting your democratic credentials and good intentions.

Liberalii Burke, Constant şi Tocqueville

Benjamin Constant

Edmund Burke

Alexis de Tocqueville

Complexitatea şi bogaţia unei opere este, cel mai adesea, o bună măsură a valorii şi perenităţii acesteia. În cazul operei lui Edmund Burke, a lui Benjamin Constant şi a lui Alexis de Tocqueville, această observaţie nu are nevoie de precizări suplimentare. Totuşi, atunci când sunt aduşi în discuţie aceşti trei mari gânditori politici, care au trăit şi scris în epoci diferite, persistă o profundă ambiguitate, ba chiar o confuzie,  cu privire la mesajul lor filozofic fundamental, o confuzie care a luat amploare în a doua jumătate a veacului XX. Aşadar, sunt aceşti filozofi politici reprezentaţi ai liberalismului sau ilustrează gândirea conservatoare şi conservatorismul?

Authoritarian regimes thrive in the UN Human Rights Council

At the beginning of this month, two very troubling reports on the state of democracy in the world have been released almost simultaneously, and both are concerned with the highest locus of legitimacy and authority when dealing with democracy and human rights, the UN and, most specifically, the United Nations Human Rights Council (UNHRC), the successor of the UN Commission on Human Rights (UNCHR) since 2006. The first research is Freedom House’s annual report on the activity of UNHRC and the second was released by the European Council on Foreign Relations (ECFR). This article will present the conclusions of these two reports, briefly corroborating their results with the most recent Freedom House’s Freedom in the World Report (2008) scores on political rights and civil liberties (a scale from 1 to 7, 1 for the highest degree of freedom, and 7 for the lowest level).

Condamnarea comunismului şi personalitatea dublă

Deşi condamnarea comunismului în urma raportului Tismăneanu a fost un act târziu (dar mai bine mai târziu decât niciodată) şi fără consecinţe, este extraordinar să vezi câte sensibilităţi, câte tipologii şi câte caractere a reuşit – şi reuşeşte încă – să deranjeze acea declaraţie oficială într-o ţară în care, cu excepţia cameleonică a lui Ion Cristoiu şi a unor nostalgici de la mormântului soţilor Ceauşescu, nimeni nu se revendică de la comunism şi nimeni nu îşi declară ferm şi sincer vreo convingere comunistă. E tragic, regretabil, chiar de neînţeles cum cineva şi-ar asuma o ideologie care a dus la moartea a peste 100 de milioane de persoane, la sarăcie cruntă, teroare, minciună şi debilitate morală. Cu toate acestea, credinţa în comunism nu este incompatibilă nici cu sinceritatea, nici cu eroarea. Din acest motiv, e cel puţin preferabil să ai de-a face cu oameni care au curajul să îşi declare în mod deschis convingerile sau afinităţile ideologice, decât cu oameni care îşi exprimă în mod mocnit, frust, anonim personalitatea duală.

Un pas mare pentru democraţie în America Latină

Administraţia americană a făcut săptămâna trecută un pas plin de consecinţe în politica sa în America Centrală şi de Sud. Poate că prima pagină a făcut-o tema bazelor militare din Columbia, deformată până la transformarea ei în prilej pentru Chavez de a ameninţa cu înarmarea ţării sale pentru un eventual război, dar nu aici este adevăratul subiect. Adevăratul subiect se află în micuţul Honduras, ţară bananieră şi aparent departe de marile mize internaţionale.

Să apărăm democraţia! Pedepsiţi-l pe Ombudsman

Zilele acestea se împlineşte o lună de conflict în Honduras între preşedintele exilat, Manuel Zelaya, şi elita acestei ţări din America Centrală. Departe de a se face lumină în acest caz în care ambele tabere se declară apărătoare ale democraţiei, acuzând intenţiile dictatoriale ale adversarului, lucrurile rămân confuze, iar negocierile într-un periculos impas. Periculos pentru că poziţiile rămân rigide şi mai ales pentru că nici o soluţie a comunităţii internaţionale nu pare să reuşească mai mult decât să lovească economic într-o populaţie săracă deja în proporţie de 70%. Până acum asta e tot ce a reuşit Uniunea Europeană, care a tăiat ajutoare de aproape 100 milioane de euro, după ce condamnase lovitură de stat încă din 28 iunie, înaintea OAS-ului, la o întâlnire a miniştrilor de externe în Corfu. La rândul lor, SUA a tăiat fonduri militare de câteva zeci de milioane, iar zilele trecute a eliminat vizele diplomatice pentru patru dintre cei mai importanţi oameni din spatele deciziei de înlocuire a lui Zelaya: preşedintele Congresului, preşedintele Curţii Supreme, ocupantul funcţiei de ombudsman şi ministrul apărării.

Mâna lungă a lui Chavez

În luna iunie s-au întâmplat câteva lucruri foarte interesante în America Latină, cu implicaţii globale aş zice. Mai intâi in Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, unde Cuba a fost răsfăţata adunării, dacă e să ne luăm după declaraţia oficială trimisă către presă pe 10 iunie. Potrivit acestui document, Cuba „era şi a rămas un bun exemplu al respectării drepturilor omului, incluzând drepturile sociale, culturale şi economice”. Puţin mai departe ne este amintit faptul că un embargo nedrept a pus beţe in roate dezvoltării acestei ţări, care şi-a continuat totuşi eforturile pentru protejarea şi extinderea drepturilor omului. Pakistan, Venezuela, Rusia, Bolivia, Uzbekistan, Belarus, Sri Lanka, China şi un lung şir de organizaţii angajate în numele drepturilor omului deplâng această stare de fapt şi laudă efortul dublu pe care Cuba l-a depus pentru a suporta aceste nedreptăţi şi a întări drepturile politice!, socio-economice, culturale. Spre sfârsitul raportului, poziţia critică a Human Rights Watch si a Centrist Democratic International aproape că pare stingheră. In orice caz, efectul disonant este maxim.

#pman: The Revolution in Moldova on Twitter

Several reports yesterday and today wonder whether Twitter was or was not instrumental in mobilizing the crowds during the current Chişinău riots (see here several links). While most of them believe that Twitter was not effective in organizing the riots, there are few if any answers to the question: what does Twitter serve for.

Revolutie la Chisinau – update II

Fata de ieri manifestatiile de astazi de la Chisinau nu au avut aceeasi amploare – fata de 30 000 de participanti astazi sunt doar 5000, iar protestele decurg pasnic. Numarul mic al participantilor este cauzat in opinia mea de blocarea telecomunicatiilor mobile si restrictionarea accesului la internet de catre autoritatile moldovene, precum si izolarea capitalei de restul tarii pentru evitarea cresterii numarului de protestari. Procuratura moldoveana a anuntat inceperea urmaririi penale impotriva a 200 de protestari acuzati ca ar fi devastat sediul Parlamentului.

Revolutie la Chisinau – update

Presedintele Moldovei, Vladimir Voronin si-a anulat astazi declaratia de presa televizata programata pentru ora 19:30 si intr-un comunicat redactat in limba rusa i-a acuzat pe protestatari ca sunt “o mana de fascisti beti de furie incearca sa comita o lovitura de stat.” De asemenea ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova si-a rechemat ambasadorul din Romania pentru consultari.