A lovit sau nu a lovit – analiză de text

Este trecut de miezul nopţii de sâmbătă, deja duminică 28 noiembrie 09. Ca orice român interesat de politică, vreau şi eu să ştiu dacă e adevărat că actualul preşedinte Traian Băsescu a lovit/pălmuit un copil în Ploieşti, în campania electorală din 2004. Neputând face analiză video (nu mă pricep), singura mea şansă e să fac analiză de discurs….

Deci…

Actul 1: Preşedintele nu neagă, „Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?” – după cum s-a tot comentat, e comportament tipic de om vinovat, dar poate fi şi o lipsă cruntă de inspiraţie.

Actul 2: Preşedintele neagă: Niciodată în viaţa mea nu am lovit un copil. – O negare corectă deşi târzie.

Actul 3: Preşedintele e apărat pe Youtube de unde preia www.băsescu.ro

(Toate filmele de mai jos au fost descărcate în noaptea de 27-28 noiembrie şi puse la păstrare. Asta mă asigură că sunt sursele originale dar compresia are, desigur, de suferit. Linkurile duc în teorie spre originale)

c-t-b-trucaj-youtube-flv

Alegerile prezidenţiale din perspectivă internaţională

OSCE Logo

Misiunea restrânsă OSCE/ODIHR de observare a alegerilor prezidenţiale din România a publicat pe 13 noiembrie 2009 raportul interimar privind organizarea alegerilor de la 22 noiembrie. OSCE/ODIHR observă alegerile prezidenţiale din România în virtutea unei invitaţii adresate de Ministerul Afacerilor Externe al României şi evaluează alegerile din punctul de vedere al  conformităţii cu obligaţiile ce decurg din angajamentele asumate de statul român. În cadrul misiunii activează  11 experţi internaţionali localizaţi în Bucureşti şi  14 observatori pe termen lung, trimişi în centre regionale. Membrii misiunii provin din 17 ţări participante ale OSCE.

Learning how to coup with democracy

Daniel Ortega and Dmitry Medvedev

How democracies perish is a very old question and the various answers given by political science are still disputed. How young and unconsolidated/aspirant democracies perish is an easier question, given the fact that some concrete lessons are offered generously these days, and their charm seems irresistible for would-be autocrats.

The very much praised phenomenon of democratic diffusion during the wave of democratization in Latin America since the 1970s seems to be undermined at the beginning of this century by another type of diffusion, of an authoritarian kind this time. The authoritarian diffusion manifests itself in various fields, but what is striking is the fact that the attacks against the media, the party system, the institutional checks and balances or the civil society are replicated from one country to the next, in a continuous process of imitating and learning from your neighbor the art of destroying democracy by just simply  asserting your democratic credentials and good intentions.