Voci critice la politica externă a lui Traian Băsescu

În martie 2009, Revista 22 a publicat un bilanţ critic al politicii externe  a României  în mandatului lui Traian Băsescu, realizat de Ileana Racheru şi Octavian Manea. Dosarul celor doi are meritul de a privi dezinhibat şi nepartizan politica externă a României şi de a evidenţia direcţiile şi rezultatele acesteia în timpul celor aproape cinci ani de când Traian Băsescu a devenit preşedinte. În linii mari sunt de acord cu concluziile acestui bilanţ. Totuşi, voi evidenţia anumiţi factori care au influenţat în mod decisiv politica externă a României între 2004 şi 2009.

Un factor decisiv, dar neglijat în bilanţ, a fost impactul personalităţii lui Traian Băsescu asupra politicii externe româneşti. Rolul lui Traian Băsescu în politica externă a fost hotărâtor în aceşti 5 ani, impunând opţiunile şi priorităţile şi neacceptând abaterile de la acestea. Declaraţiile sale tranşante şi proiectele politice au marcat politica externă a României. Nu se poate vorbi de o izolare a României pe plan extern, aşa cum acuză criticii săi, dimpotrivă mandatul său a fost caracterizat de activism diplomatic.

RAND: Criza economică nu va schimba în mod fundamental status quo-ul la nivel internaţional

În cadrul revistei RAND News Bulletin, analistul şi diplomatul Robert D. Blackwill lansează o ideea provocatoare cu privire la rezultatul actualei crize economice globale: efectele geopolitice ale crizei vor fi în general neglijabile, iar actuala structură a sistemului internaţional, în care Statele Unite ocupă un rol preponderent, va rămâne neafectată. Pentru a-şi susţine argumentul, Robert D. Blackwill apelează la argumente geopolitice şi istorice, remarcând că din cele 12 recesiuni pe care SUA le-a traversat din 1945 încoace, niciuna nu a afectat în mod negativ poziţia Statelor Unite sau structura sistemului internaţional. Actuala recesiune nu constituie un eveniment socio-politic capabil să afecteze distribuţia puterii în cadrul sistemului internaţional, iar în general crizele economice nu cauzează schimbări geopolitice majore, mai curând acestea din urmă conduc la apariţia primelor.

Condamnarea comunismului şi personalitatea dublă

Deşi condamnarea comunismului în urma raportului Tismăneanu a fost un act târziu (dar mai bine mai târziu decât niciodată) şi fără consecinţe, este extraordinar să vezi câte sensibilităţi, câte tipologii şi câte caractere a reuşit – şi reuşeşte încă – să deranjeze acea declaraţie oficială într-o ţară în care, cu excepţia cameleonică a lui Ion Cristoiu şi a unor nostalgici de la mormântului soţilor Ceauşescu, nimeni nu se revendică de la comunism şi nimeni nu îşi declară ferm şi sincer vreo convingere comunistă. E tragic, regretabil, chiar de neînţeles cum cineva şi-ar asuma o ideologie care a dus la moartea a peste 100 de milioane de persoane, la sarăcie cruntă, teroare, minciună şi debilitate morală. Cu toate acestea, credinţa în comunism nu este incompatibilă nici cu sinceritatea, nici cu eroarea. Din acest motiv, e cel puţin preferabil să ai de-a face cu oameni care au curajul să îşi declare în mod deschis convingerile sau afinităţile ideologice, decât cu oameni care îşi exprimă în mod mocnit, frust, anonim personalitatea duală.

Un pas mare pentru democraţie în America Latină

Administraţia americană a făcut săptămâna trecută un pas plin de consecinţe în politica sa în America Centrală şi de Sud. Poate că prima pagină a făcut-o tema bazelor militare din Columbia, deformată până la transformarea ei în prilej pentru Chavez de a ameninţa cu înarmarea ţării sale pentru un eventual război, dar nu aici este adevăratul subiect. Adevăratul subiect se află în micuţul Honduras, ţară bananieră şi aparent departe de marile mize internaţionale.

SUA, departe de Europa de Est

Anul acesta se implinesc 20 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrala şi de Est. Celebrele imagini ale dărâmării zidului Berlinului şi ale victoriei Solidarităţii  vor fi din nou prezentate în emisiunile de ştiri şi în documentare. Probabil mulţi telespectatori le vor ignora. Barack Obama pare să fie mult prea ocupat cu noua politică externă a Statelor Unite şi propabil  îşi va aminti  vag de ce s-a întâmplat atunci în Europa de Est

Georgia, bilanţ la un an după război. Interviu cu Filon Morar

Anul trecut Georgia, un mic stat din Caucazul de Sud, a atras atenţia întregii lumii printr-o încercare temerară a regimului de la Tbilisi (incurajat probabil de sprijinul acordat de Occident dupa 2003) de a aduce sub autoritatea sa regiunea separatistă Osetia de Sud(susţinută de Rusia). Acţiunea în forţă declanşată de georgieni la 7 august 2008, a avut drept consecinţă intervenţia militară a Rusiei, ale carei trupe au trecut dincolo de Osetia de Sud şi Abhazia (o altă regiune separatistă de pe teritoriul Georgiei, sprijinită de Moscova), ajungând foarte aproape de Tbilisi. Dupa cinci zile de război, Rusia şi Georgia au încheiat un acord de menţinere a păcii, mediat de UE, care a trimis o misiune de monitorizare în Georgia (EUMM). Ce se intampla cu Georgia la un an dupa război? Acesta este principala intrebare, de la care am pornit într-un interviu cu Filon Morar, adjunctul şefului  EUMM in Georgia.

America, din nou populară

Luna trecută Pew Research Center a dat publicităţii o nouă cercetare sociologică privind percepţia  asupra Statelor Unite în lume, în cadrul programului Pew Global Attitudes Project,  proiect ce are ca scop măsurarea opiniei publice la nivel global cu privire la calitatea vieţii şi temele care definesc sistemul internaţional. Ultima cercetare din cadrul acestui proiect, dedicată atitudinilor globale privind America, a relevat date interesante în raport cu alte sondaje efectuate în ultimii 7 ani. Practic cota de încredere acordată Statelor Unite s-a reîntors la valorile din 2002, după ce a scăzut dramatic în urma declanşării războiului împotriva terorismului şi a invaziei Irak-ului în 2003. Studiul a fost efectuat simultan în 24 de state din lume şi teritoriile palestiniene şi a constat în intervievarea a 26.397 de persoane.