Maresalul Ion Antonescu și Horia Sima înaintea rebeliunii legionare
Într-un mod foarte ciudat, într-un spațiu al contestării și al memoriei, al libertății și al demnității – Piața Universității – a renăscut ideea unui regim militar. Cuvintele nu-i aparțin unui fost militar, afiliat bizarului sindicat al militarilor disponibilizați, condus de Mircea Dogaru, ci unui tânăr ofițer al Armatei Române, locotenentul Alexandru Gheorghe.
Ilustraţie de Devis Grebu (www.devisgrebu.com)
Într-un comentariu apărut pe site-ul Criticatac, un portal al stângii postmoderne româneşti care, printre altele, se străduieşte să nege dezastrul societal şi genocidul social al comunismului tot aşa cum neonaziştii se străduiesc să nege Holocaustului, Cornel Bran şi Daniela Gabor publică un manifest-program intitulat îndrăzneţ, Cum ieşim din neoliberalism?, care, în ciuda aparentei sale sofisticări pentru necunoscători, reprezintă un monument de ignoranţă a stângii postmoderne în ceea ce priveşte neoliberalismul şi mai ales în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă economia românească, una atât de puţin neoliberală din nefericire.
Adam Ferguson - An Essay on the History of Civil Society (1767)
Deşi au trecut mai bine de 20 de ani de la restaurarea unei democraţii liberale, în România persistă o confuzie adâncă, ba chiar neînţelegeri fundamentale, în privinţa câtorva noţiuni de bază ale filozofiei politice asociate acesteia. Una dintrele cele mai vizibile dintre acestea este semnul egal pus cu de la sine putere de mulţi intelectuali între ONG-uri, de preferinţă ONG-ul în care aceştia activizează, şi venerabila idee de societate civilă.
În unele segmente ale opiniei publice circulă mitul că angajaţii din sectorul public au fost singurii care suferit ca urmare a crizei economice declanşate în 2009 sau că măsurile de austeritate luate de guvernul Emil Boc, şi anume reducerea cu 25% a salariilor acestora, ar fi fost o măsură ideologică menită să instituie un “război de clasă” între angajaţii din sectorul privat şi angajaţii din sectorul public. Nimic mai fals!
Theodor Aman - Proclamarea Unirii (colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti)
Cei câteva mii de protestari pestriţi adunaţi în ultima săptămână în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în pieţele publice din câteva oraşe mari din ţară cer demisia preşedintelui şi/sau a guvernului. Opoziţia bicefală, care se străduie din răsputeri, dar fără mare succes, să acapareze politic aceşti protestatari eterogeni, cere de asemenea demisia preşedintelui ţării şi/sau demisia guvernului, invocând în mod absurd o „dictatură” şi recurgând la comparaţii halucinante şi ridicole. Cu toate acestea, nici unii, nici ceilalţi, oricât de mare ar fi efuziunea străzii sau tentaţia de a scurta anul electoral, nu au o bază constituţională pentru a forţa demisia preşedintelui sau guvernului.
Concept privind amplasarea la sol a interceptorilor Standard SM-3, propus de Raytheon
Desfășurarea sistemului anti-balistic în România de către Statele Unite ale Americii reprezintă evenimentul de politică externă al anului 2011. Amplasarea acestui sistem de arme pe teritoriul României reprezintă un succes diplomatic important pentru București. Diplomația românească a știut să profite de schimbarea de priorități în materie de apărare anti-balistică care a survenit în timpul administrației Obama.
Într-un comentariu apărut pe Vox Publica, domnul Ionel Blănculescu, un fost ministru în guvernul-etalon al corupţiei din istoria post-decembristă a României, guvernul PSD Adrian Năstase, depune în mod lăudabil un mic efort de a critica în mod cinstit eficacitatea măsurilor de austeritate adoptate de guvernul Emil Boc în 2010, măsuri adoptate în baza unui program cu FMI şi Comisia Europeană cu scopul de a atenua impactul crizei economice asupra stabilităţii macroeconomice a ţării, însă din păcate acesta se rezumă la a aduna fără nicio logică analitică câteva chestiuni şi probleme punctuale care au ţinut prima pagină a jurnalelor economice din ultima vreme şi la a cita ritualic numele (doar numele!) economistului american de stânga Joseph Stiglitz, tot aşa cum şamanii invocă sufletul morţilor.
"A riot is the language of the unheard"
Am avut ezitări să scriu acest text care ar putea părea unora extrem de banal. Dar, în mare parte din spaţiul public scandările, pancartele şi interviurile selectate editorial sunt folosite interşanjabil ca manifestări egale ale Pieţei. În textul de mai jos o să propun o metodă de observare a „voinţei pieţei” şi câteva observaţii care pot fi făcute folosind această metodă.
Detașament de jandarmi în Piața Universității (via sutu.ro)
Puterea a identificat problema protestarilor: tentația Antisistemului. Jandarmeria ii tratează.
Alegerea antisistem e cea mai a naibii politică pe care și-ar putea-o imagina cei de la PDL, în cel mai oribil coșmar ce i-ar putea vizita zilele astea. Din masochism, stupiditate sau strategie de manipulare, toți cei de la PDL care au apărut în ultmele două zile repetă tema asta pentru că își imaginează că vor scăpa de o parte din belea dacă dau vina pe ura împotrivă politicienilor venind dinspre prostimea flămândă din stradă.
Deşi serviciul meu este aproape de Arcul de Triumf, am ajuns la manifestaţia USL la spartul târgului. Am prins puţin din Ponta şi întregul discurs al lui Antonescu. Participanţii, indiferent cum vor fi fost motivaţi să vină, păreau sincer dornici sa protesteze. Dar lipsa de experienţă îşi spunea cuvântul. În locul scandărilor din mii de piepturi, diverse grupuri scandau slogane diverse, iar câte unul înjura liniştit preşedintele fără a avea pretenţia sa i se alăture cineva, doar ca să se descarce.
